Toader: Un profesor de fizică nu cunoaste noțiuni constituționale, dar președintele are consilieri

Toader: Un profesor de fizică nu cunoaste noțiuni constituționale, dar președintele are consilieri
Publicat: 13/06/2018, 23:03
Actualizat: 25/03/2019, 21:32

„Nu cred că președintele sau orice român cu o abordare elementară are nevoie să îi spună ministrul Justiției vedeți că deciziile Curții Constituționale sunt definitive, sunt obligatorii, produc efectele, obligații juridice, de la momentul publicării în Monitorul Oficial. Admit ideea a faptului că un profesor de fizică să nu cunoască noțiuni de finețe juridică de natură constituțională, eu la rândul meu, ca jurist, nu cunosc elemente de fizică, decât acelea cu am rămas din liceu. Dar președintele are consilieri, că de aia îi are, ca să fie de specialitate și să îl consilieze cu promptitudine și în mod corect aupra efectelor pe care le produce decizia, asupra obligațiilor care îi revin din respectiva decizie și asupra riscurilor pe care le generează nerespectarea deciziei”, a declarat Tudorel Toader la Antena3.

De asemenea, ministrul Justiției a mai precizat că statul de drept trebuie consolidat, nu „pus sub semnul întrebării” și că nu se poate ca o decizie să fie respectată doar dacă este favorabilă.

„Noi trebui să consolidăm statul de drept, și nu să-l punem sub semnul întrebării. Azi respectăm o decizie că ne convine, mâine nu o respectăm, că nu ne convine, la fel cu o lege, la fel cu o ordonanță de Guvern. Pentru că, dacă cel de la vârful piramidei statului de drept desconisderă instanța de contencios constituțional, atunci moralmente același demnitar nu mai are nicio cădere să ceară românului să respecte o lege. Eu am auzit o delcarație a dânsului, dar nu cred că a vrut să dea acest sens. Un jurnalist l-a întrebat: Dumneavoastră respectați Constituția? El zis: sigur că da, eu veghez la respectarea Constituției. Sigur într-o interpretare riguroasă ai putea deduce ceea ce eu nu cred că a gândit domnul președinte, că dânsul veghează ca alții să respecte Constituția”, a mai declarat Tudorel Toader.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
UNGURII ne dau lecții. Cum ne face Ungaria de rușine. Situația e dramatică
Angajări masive în Armată. Condițiile de concurs pentru cele 2.500 de posturi
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Astronomii au observat lumina de la unii dintre cei mai vechi quasari din Univers
×